VAULT AMANET VAULT AMANET
Vault Avantajele Creditelor VaultActe NecesareProcedura de CreditareBunuri acceptate RefinantareInformatii utileGalerie fotoLive viewAlte serviciiPagina InvestitoruluiContact
+4 0730.988.888
hello@vaultamanet.ro
email-png-5a3aa6085748d6.4316420315137930323575 98c828953930ca387b6c89c17c7df2c0
VAULT SRL este o Institutie Financiara Nebancara (IFN) autorizata de Banca Nationala a României si este inscrisa in registrul de evidenta sub numărul RE-PJR-14-036757, secțiunea b) Case de Amanet. Compania este specializata in acordarea de credite contragarantate cu bunuri mobile, cu precadere autovehicule.



ISTORIC,

PIGNUS,  GAGE,  AMANET, NANTISSEMENT

Potrivit art. 1685 C.civil, gajul sau amanetul este un contract accesoriu prin care datornicul remite creditorului său un lucru mobil pentru garantarea datoriei. Rezultă că poate fi obiect al gajului atât un bun mobil corporal cât şi un bun mobil incorporal, o creanţă pe care debitorul o are împotriva altei persoane.

Noţiunea de gaj este folosită în mod curent pentru a desemna atât contractul de gaj, dar şi dreptul real ce ia naştere ca urmare a încheierii contractului de gaj, şi în acelaşi timp bunul ce face obiectul gajului.

În practica curentă gajul joacă un rol important. El se constituie ca singura garanţie reală mobiliară din rândul garanţiilor aşa-zise  “reparatorii” (căci dreptul de retenţie şi indisponibilizarea anumitor bunuri mobile, deşi sunt la rândul lor –potrivit unor autori  garanţii reale mobiliare, intră în categoria “garanţiilor preventive”).

În principiu, fiecare obligaţie se poate garanta prin constituirea unui gaj. Diversificarea averii şi necesităţile comerţului au dus la dezvoltarea unor noi forme de gaj.

Codul nostru civil de la 1864 foloseşte termenul “amanet”, care este de origine turcă, reproducând astfel expresia utilizată de Codurile lui Calimah şi Andronache Donici.
Dreptul român foloseşte termenul “pignus”. Legislaţia şi doctrina franceză folosesc cuvântul “gage”, de origine latină, ce derivă din cuvântul “vadium” (quadium, quadius), precum şi termenul de “nantissement”. Dar acesta are o arie mai largă deoarece include şi antichreza (gajul imobiliar), instituţie dispărută la noi (art. 1697-1703, abrogate prin art.4 al Legii contra cametei din 02.04.1931).

Gajul desemnează, în acelaşi timp, convenţia dintre părţi, dreptul creditorului gajist şi obiectul asupra căruia s-a constituit garanţia.
Potrivit Codului civil (art.1685 C.civ.), gajul sau amanetul este “un contract accesoriu, prin care debitorul remite creditorului spre siguranţa creanţei sale un obiect mobiliar corporal sau necorporal, în scop de a conferi dreptul de a reţine lucrul până la îndestulare a sa şi de a fi plătit din urmărirea lucrului amanetat cu preferinţă înaintea altor creditori”.

Altfel spus, “gajul este un contract accesoriu, prin care debitorul remite creditorului său un lucru mobil pentru garantarea datoriei”.
Se mai poate spune că:”Gajul sau amanetul este convenţia prin care un debitor sau o terţă persoană neobligată încă, se obligă să predea creditorului acelui debitor un bun mişcător, pentru ca acesta să-l deţină în posesia sa, atât timp cât creanţa nu-i va fi achitată, aşa încât, în caz de neachitare, să aibă drept, cu autorizarea justiţiei, să scoată bunul în vânzare, prin licitaţie publică, pentru ca din preţ să fie satisfăcut, sau să-l oprească pentru el, însă tot cu aprobarea justiţiei, după o prealabilă expertiză referitoare la valoarea bunului”.

Având în vedere faptul că această garanţie este constituită de debitor sau de un terţ, precum şi faptul că există gaj cu sau fără deposedare, unii autori preferă definiţia dată de fraţii Mazeaud, potrivit căreia “gajul este un contract prin care debitorul sau un terţ se deposedează de un lucru mobil pe care îl afectează plăţii unei datorii, remiţându-l fie creditorului, fie unui terţ, care îl conserva pentru creditor”.

Aceste definiţii desemnează contractul de “gaj” şi nu dreptul născut din acest contract.

Ideea potrivit căreia amanetul poate fi constituit chiar de către un terţ este exprimată expres în Codul civil francez (art. 2077 C.civ.fr.), însă la noi acest lucru se prezumă.
Într-o altă concepţie, gajul este definit ca fiind “contractul în puterea căruia debitorul remite creditorului un lucru mobil (corporal sau necorporal), drept garanţie a datoriei (art.1685 C.civ.); iar creditorul are dreptul să reţină lucrul în posesiunea sa până la plata datoriei şi, în caz de neplată, să se despăgubească din preţul lucrului cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori ai datornicului (art.1686, alin.1 C.civ.).

Din definiţiile enunţate mai sus se observă că gajul acţionează asupra lucrurilor mobile. Imobilele nu pot fi amanetate, iar antichreza a fost suprimată. În schimb, orice lucru mobil poate fi amanetat, cu condiţia să fie în comerţ, adică să poată fi transmisibil de la o persoană la alta.

Pot fi date în gaj: banii numerar, acţiuni, drepturi de autor, brevete de invenţii, mărfuri, drepturi succesorale, cu condiţia ca succesiunea să fie deschisă şi să conţină numai bunuri mobile etc.

Poate fi obiect al gajului atât un bun mobil corporal, cât şi un bun mobil necorporal (de exemplu: o creanţă pe care debitorul o are împotriva altei persoane; valori mobiliare, fonduri de comerţ).

Gajul sau amanetul este consacrat legal de dispoziţiile art. 1685 C.civ.:”Amanetul este un contract prin care datornicul remite creditorului său un lucru mobil spre siguranţa datoriei”.

Aspectele de conţinut şi corelarea gajului cu raportul juridic garantat pe această cale sunt reglementate de dispoziţiile art. 1686-1696 C.civ. Aceste dispoziţii urmează însă a fi completate cu reglementările referitoare la unele forme de gaj cuprinse în diferite reglementări speciale.

Gajul este o modalitate de garantare a executării unei obligaţiuni, în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) are dreptul de a fi satisfăcut, cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor sau a drepturilor patrimoniale date în gaj, în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţiunea garantată prin gaj.

Gajul se află în legătură cu obligaţiunea garantată prin gaj şi reprezintă, la obligaţiunea principală, un raport de drept accesoriu care este condiţionat în timp de durata obligaţiunii principale dacă legea sau contractul de gaj nu prevede altfel.
Astfel, deşi prin dispoziţiile Codului civil gajul presupune deposedarea creditorului de lucrul oferit drept garanţie, printr-o lege specială (L.22/1969) sunt reglementate, alături de gajul cu deposedare, unele forme de gaj fără deposedare.

Deci, se poate afirma că legislaţia noastră cunoaşte, în prezent, două forme de gaj: cu deposedare şi fără deposedare. Aceasta înseamnă că remiterea bunului către creditor nu mai constituie astăzi un element definitoriu pentru toate felurile de gaj.
Doctrina şi practica judiciară franceză recunosc şi gajul “cu deposedare fictivă”. Spre exemplu, amanetarea de valori mobiliare se face printr-o operaţiune contabilă (viramentul într-un cont special la cererea scrisă a titularului de valori).

De asemenea, legea permite, printr-un procedeu unic şi simplificat - borderou remis la bancă - amanetarea sau cesionarea creanţelor (Legea Dailly din 2 ianuarie 1981, modificată prin Legea din 24 ianuarie 1984).
Există trei moduri de constituire a gajului şi anume: gajul  convenţional, legal şi judecătoresc.

Dacă în cazul gajului convenţional iniţiativa constituirii lui aparţine părţilor în cauză în cazul gajului legal sau a celui judecătoresc, deşi iniţiativa nu mai aparţine părţilor ci este impusă fie de norma juridică, fie de către magistrat, totuşi contractul efectiv se va încheia prin acordul părţilor.
Gajul convenţional este cel constituit de părţi.

In cazul gajului convenţional, părţile convin, de comun acord, să încheie contractul de gaj.

În cazul gajului legal, legea obligă anumite persoane să constituie un gaj, cum este cazul Legii nr. 22/1969 privind constituirea garanţiilor de către gestionar.
VAULT,